Diferitele etape de vârstă ale copiilor şi tinerilor sunt declanşatoarele unor orizonturi de cunoaştere şi interacţiune socială specifică, ce se manifestă prin comportamente tipice. De menţionat că orizonturile de vârstă sunt asociate vârstei mentale ce nu coincide decât în primele stagii de dezvoltare cu vârsta biologică. Dacă la vârsta de un an copilul are orizontul legat de înţelegerea comportamentului emoţional-afectiv al adulţilor, la vârsta de doi ani s-a produs deja o mare schimbare, orizontul fiind pe identificarea şi recunoaşterea exactă a obiectelor şi şabloanelor comportamentale ale celorlalţi, iar la vârsta de trei ani orizontul este centrat pe limitele admisibilităţii celorlalţi faţă de propriile comportamente şi pe regulile sociale. Aceste salturi de percepţie sunt implicit conectate cu orizonturile de interes ale copiilor, cu direcţiile de performanţă ale acestora şi mai ales cu stima lor de sine şi cu motivaţia de a avansa pe noi trepte de emancipare a personalităţii.